Powered by Zestrero
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este folosit pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analitice”. |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | Cookie-ul este setat de consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”. |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este folosit pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este folosit pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”. |
viewed_cookie_policy | 11 months | Cookie-ul este setat de pluginul GDPR Cookie Consent și este folosit pentru a stoca dacă utilizatorul și-a dat sau nu consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale. |
Explozie de bucurie, zâmbete și entuziasm la Iulius Town!
Asociația ACTION FOR PEOPLE s-a alăturat campaniei sociale „Bradul Dorințelor”, organizată de United Business Center (UBC) Timișoara și, împreună, am îndeplinit dorințele a peste 400 de copii cu posibilități reduse, din mediul rural și mediul urban, din centre de zi și centre de plasament!
Aflată la a cincea ediție, campania „Bradul Dorințelor” s-a desfășurat în perioada 5-15 decembrie 2022 și a fost susținută de Iulius Town Timișoara și de locul de joacă Energy Kids Family Center din același ansamblu.
Mai exact, campania a însemnat 432 de scrisori cu dorințele copiilor. Scrisorile au împodobit brazii uriași din cele patru clădiri de birouri United Business Center Timișoara, iar angajații cu suflet mare din spațiile UBC, dar nu numai, și-au asumat rolul de spiridușii Moșului și au transformat visurile celor mici în realitate. Printre dorințele copiilor s-au numărat mingi de fotbal, role, mașinuțe, hăinuțe de iarnă, pantofi, jocuri educative, păpuși și cărți.
După aproape trei săptămâni de pregătiri, în ziua de vineri, 16 decembrie, a început livrarea cadourilor. Dorind să facă ceva special pentru cei mici, Asociația ACTION FOR PEOPLE a organizat pentru aceștia și o mică petrecere, astfel că 45 de copii din câteva centre sociale din Timișoara și împrejurimi au răspuns invitației de a se bucura împreună de sărbătoarea Crăciunului la Iulius Town.
Înainte de a-și primi cadourile dorite, copiii au avut bucuria de a petrece o oră și jumătate la locul de joacă Energy Kids Family Center, apoi au fost întâmpinați cu suc și mâncare la parterul celei mai noi clădiri din complexul Iulius Town, UBC 0. Cei mici și cei mari au avut parte, ca mulțumire, de colinde vesele și poezii.
Momentul mult așteptat a fost însă împărțirea cadourilor! Nerăbdarea se citea în ochiii celor mici și pentru câteva minute a existat o forfotă și un zumzăit magic printre omuleții care au reușit dintr-o privire să își identifice cadoul: „Acesta trebuie să fie cadoul meu, pare să fie o cutie cu role”, ne-a șoptit Nicoleta, de 12 ani.
O jumătate de oră mai târziu, fiecare copil și-a găsit cadoul. Pe chipul celor mici se citea bucuria, dar și oboseala unei zile pline de încărcătură emoțională.
Voluntarii ACTION FOR PEOPLE și-au luat la revedere și au promis celor mici că Moș Crăciun va reveni cu drag și anul viitor, dacă aceștia vor fi mai cuminți ca niciodată.
Următoarele zile, spiridușii lui Moș Crăciun – voluntarii ACTION FOR PEOPLE – s-au ocupat de livrarea tuturor cadourilor. În total, s-au livrat cadouri pentru copiii de la Centrul de Plasament Găvojdia, Centrul de Plasament Lugoj, Casa de tip Familial „Sfântul Ioan” din Nădrag, Asociația Creștină For Help Timișoara, Centrul de Zi „Casa Olarului”, Casa „Sfântul Andrei” Timișoara, Casa „Sfântul Mihail” Săcălaz, fostul Centru de zi “Ioana Antida” din Lugoj și pentru copiii cu dificultăți financiare din satele: Luncani, Tomești, Pietroasa, Crivina, Fărășești, Românești, Margina, Breazova, Curtea, Baloșești, Făget, ajungând până la Sălașul de Sus din județul Hunedoara, la Asociația Andemos.
Această campanie a fost posibila prin implicarea, alături de ACTION FOR PEOPLE și United Business Center Timișoara, a sponsorilor, cărora le mulțumim pentru faptul că au susținut această amplă campanie dedicată copiilor și tinerilor din medii sociale defavorizate:
Organizarea și coordonarea întregului proiect a fost rodul a multor ore de muncă și a dedicării Adrianei Carmen Cazan, președinta Asociației Action for People și a fondurilor strânse de Alice Vasiloni. Ampla operațiune de Crăciun a fost posibilă și datorită implicării a peste 30 de voluntari, pentru care amintim: Anda Manea, Adrian Cristian, Adriana Măstecănean, Alexandra Sîrbulescu, Alice Dumitrașcu, Alice Vasiloni, Anca Mihaela, Andrei Nicolaescu, Andrei Oprescu, Barbara Bodo, Bogdan Coconețu, Daniela Mudaci, Daniela Mărioara Chinez, Elena Oprea, Francisca Florea, Grațiela Buta, Iulia Moiceanu, Mădălina, Nicolae Silvana Iasmina, Răescu Bogdan, Rozemberg Mihaela, Samet Uçar, Savu Darian, Sorana Cris, Vasea Cugir.
Prin activitățile asociației ACTION FOR PEOPLE ne dorim să oferim multiple resurse copiilor și adulților, care să vină în sprijinul lor:donații, cursuri, training-uri, proiecte, ateliere, excursii, experiențe, toate create pentru a da posibilitatea, în special tinerei generații, de a se dezvolta și de a dobândi competențe necesare pentru viață.
Dacă dorești să adaugi valoare comunității, vino alături de noi ca și voluntar sau ne poți susține printr-o sponsorizare sau donație, direct în contul asociației RO19BRDE160SV45551251600 deschis la BRD, Action for People CUI 40950760.
Mai multe detalii se găsesc pe pagina noastră: https://a4p.ro/ și pe platformele de socializare:
https://www.facebook.com/ActionForPeopleAFP
https://www.instagram.com/action.for.people/
https://www.linkedin.com/company/81000287/admin/
Persoana de contact:
Alice VASILONI
Vicepreședinte,
ACTION FOR PEOPLE
tel. +40 723 371 721
email: info@a4p.ro